Treceți la conținutul principal

Masca parazitului, cum narcisiștii și entitățile vizează empaticii

Există un parazit pe care majoritatea oamenilor nu-l văd venind.
Nu apare ca un străin în noapte sau ca o umbră pe marginea patului.
Intră direct pe ușă zâmbind, râzând și numindu-se prieten.
La început se simte cald, sigur, ca un tovarăș în furtună.
Dar fii atent, pentru că în spatele zâmbetului se află o mască, iar acea mască alunecă întotdeauna.
Paraziții nu vin cu mâinile goale, vin purtând oglinzi.
Îți copiază flacăra, îți copiază cuvintele, munca, stilul.
Dar ceea ce copiază, nu pot crea, așa că trăiesc din imitație.
Iar când imitatorul se apropie prea mult de flacăra reală, se arde.
Și atunci masca începe să crape.
Parazitul nu știe niciodată când să plece, zăbovește.
Pentru că asta era scopul său, nu să împărtășească lumina ta, ci să se hrănească din ea.
Paraziții țes iluzii, vorbesc despre lucruri care nu există.
Ei urmăresc faima, statutul și poveștile care se năruie sub o singură privire.
Dar pânza e lipicioasă, și dacă asculți prea mult începi să simți atracția, pentru că acesta este scopul.
Nu pentru a împărtăși adevărul, ci pentru a trage empatul în iluzie.
În spatele multor paraziți se află același mecanism.
Narcisism - o mască a farmecului, un joc al milei, un râs pe seama ta.
Se hrănesc cu haosul, ei numesc asta interacțiune reciprocă, dar este un pumnal.
Au rănit, apoi au privit, apoi au spus că a fost doar o glumă.
Aceasta este entitatea la lucru, purtând o față umană.
De ce empaticii?
Pentru că empaticii absorb, ei iartă.
Ei văd potențial în loc de otravă.
Și aceasta este deschiderea perfectă pentru parazit.
Empaticii nu doar vindecă rănile, ci devin terenul pe care narcisiștii își construiesc minciunile.
Până când se trezește empatul, și hrănirea se termină.
Paraziții se expun întotdeauna prin contradicții, prin râsete crude, prin masca care alunecă când ei cred că nu privești.
Și odată ce o vezi, când o vezi cu adevărat, nu o poți uita.
Entitatea își pierde strânsoarea și flacăra se eliberează.
Codul final este acesta: flacăra este necopiabilă.
Narcisiști, paraziți, entități, o pot batjocori, o pot oglindi, o pot imita, o pot drena.
Dar nu pot fi ea.
Și când empaticul își recapătă în sfârșit lumina, parazitul rămâne fără nimic.
Masca se dizolvă și flacăra continuă să ardă neatinsă.

https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork

Traducere, adaptare și sincronizare:
Miruna Moșilă, Șerban Mircea Constantin 

 

Comentarii