Tot ceea ce credem despre existență este o minciună.
Nu ne aflăm într-o lume creată pentru noi, ci într-o închisoare îngropată adânc într-un tărâm de coșmar.
Miturile antice pe care le respingem drept povești s-ar putea să nu fie deloc mituri, ci avertismente.
În diferite civilizații, există indicii ale unei realități mai profunde, mai întunecate.
Acela în care nu suntem copiii unui creator iubitor, ci urmașii a ceva monstruos.
Și cea mai rea parte este că nu trebuia să plecăm niciodată.
Mulți cred în rai și iad, dar cum ar fi dacă nu am fi fost niciodată destinați să scăpăm din Tartar?
În mitologia greacă, Tartarul este mai adânc decât Hades, un loc în care zeii închid cele mai groaznice creaturi.
Unii filozofi antici au sugerat că Tartarul nu este un loc unde te duci după moarte, ci este locul unde te afli deja.
Misterele Orfice, un cult secret grecesc, sugerau că sufletele umane sunt prinse aici ca pedeapsă pentru o crimă străveche.
Dacă e adevărat, înseamnă că nu suntem pe tărâmul celor vii.
Suntem deja în tărâmul celor condamnați.
Oare ceea ce numim viață este doar un strat de iluzie?
Ne împiedică să vedem abisul în care existăm cu adevărat?
Lilith - suntem noi copiii ei, nu ai lui Adam?
Textele religioase ne spun că Adam și Eva au fost primii oameni.
Dar poveștile mai vechi spun altceva, și anume că prima soție a lui Adams, Lilith, a adus urmași nu din dragoste, ci din sfidare.
Lilith nu a fost făcută din coasta lui Adam, ci a fost făcută egală cu el din aceeași țărână.
Când a refuzat să se supună, a părăsit Edenul fugind în cele mai întunecate colțuri ale existenței.
Unele mituri spun că ea a devenit mama unei specii complet diferite, ceva fără nicio legătură cu Dumnezeu, fără favoare divină.
Se spunea că acești copii s-au născut în umbră cu o foame veșnică, blestemați să umble pe pământ fără suflet.
Se poate oare să nu fim deloc copiii lui Adam și ai Evei?
Ci mai degrabă, urmașii uitați ai lui Lilith, trăind într-o lume menită să ne împiedice să ne amintim adevărul?
Cu mult înaintea dumnezeului biblic, a existat Tiamat, mama originală a Haosului și a Mării.
În mitologia babiloniană, Tiamat era creatoarea existenței, forța creației brute.
Dar zeii, conduși de Marduk, s-au întors împotriva ei.
Au sfâșiat-o, folosindu-i cadavrul pentru a crea cerul, pământul și mările.
Lumea în care trăim nu este un paradis divin, ci rămășițele unei zeițe ucise, forțate să intre într-o ordine naturală.
Asta înseamnă că realitatea noastră este literalmente făcută din corpul unui zeu mort, un zeu care a condus odată Haosul, nu ordinea.
Ce se întâmplă dacă așa-numita lume naturală este o abominație, o structură de forță creată din moarte și trădare.
Dacă suntem prinși în Tartar, dacă suntem copiii blestemați ai Lilith, și dacă lumea este construită din cadavrul unui zeu ucis, atunci ce spune asta despre percepția noastră asupra realității?
Religiile ne spun să ascultăm, să așteptăm mântuirea, dar dacă aceasta este o minciună?
Regulile acestei lumi, munca, suferința, decăderea, par nefirești, ca și cum nu am fi meniți să existăm așa.
Societățile secrete antice avertizau că trezirea din iluzie ar putea înnebuni o persoană.
Ce se întâmplă dacă adevărata realitate este ceva ce mintea noastră nu poate gestiona?
Ce-ar fi dacă zeii care ne-au salvat ar fi cei care ne-au înrobit, iar noi am trăi doar într-o închisoare deghizată ca `lume`?
Ultima întrebare: cum evadăm?
Dacă suntem într-adevăr prinși în capcană, atunci trebuie să existe o cale de ieșire.
Însă istoria sugerează că cei care caută adevărul sunt reduși la tăcere, șterși sau distruși.
Creștinii gnostici credeau că dumnezeul Bibliei era un zeu fals, un demiurg care înrobea sufletele umane în realitatea materială.
Misterele Orfice vorbeau despre ruperea ciclului, despre evadarea din închisoarea Tartarului.
Chiar și în hinduism și budism scopul este să ne trezim din iluzie și să scăpăm de ciclul suferinței.
Oare adevărata bătălie nu este între bine și rău, ci între cei care văd închisoarea și cei care nu?
Realitatea înfiorătoare - nu am fost niciodată meniți să fim liberi.
Tot ce ți-a fost predat despre viață, despre moralitate, despre existență, ar putea fi nimic mai mult decât un scenariu de închisoare, facut să te împiedice să pui singura întrebare care contează: Cine ne-a adus aici și de ce?
Ești pregătit să afli adevărul sau este adevărul atât de înspăimântător încât nu a fost menit să fie descoperit?
Pentru că dacă privești prea adânc în abis, s-ar putea să te privească înapoi.
https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere, adaptare și sincronizare:
Miruna Moșilă, Șerban Mircea Constantin
Comentarii
Trimiteți un comentariu