Se spune că Odin era un zeu înțelept, un rătăcitor, un războinic, un căutător de cunoaștere.
Dar dacă Odin nu a fost niciodată un zeu?
Dacă era ceva mult mai vechi, ceva mult mai întunecat.
O umbră care se ascunde între paginile fiecărui text antic.
O șoaptă din trecut care îi cheamă pe cei care îndrăznesc să asculte.
Fiindcă s-a infiltrat în fiecare mitologie, rescriind istoria, remodelând realitatea, așteptând ca lumea să cadă din nou în mâinile sale.
Pentru că adevărul este mult mai grav decât poveștile.
Fiecare cultură are propriul său zeu suprem, marele înșelător.
Anunnakii îl aveau pe Enki, un zeu al înțelepciunii care a dăruit cunoaștere omenirii.
Era cunoscut și sub numele de Trișor, șarpele care șoptea secrete în întuneric.
Nefilimii îl aveau pe Samyaza, un paznic căzut care a sfidat cerul pentru a-i învăța pe oameni artele interzise, știind că acest lucru va duce la distrugerea lor.
Grecii îl aveau pe Prometeu, aducătorul focului pedepsit pentru că le-a dat muritorilor cunoașterea divină, modelându-le destinul, dar blestemându-i să sufere.
Iar nordicii îl aveau pe Odin, zeul care s-a sacrificat, nu pentru alții, ci pentru putere.
Ce-ar fi dacă acestea nu ar fi ființe separate?
Dacă ar fi fost toate aceeași entitate purtând măști diferite?
Un trișor cosmic, care își schimbă forma de-a lungul timpului, rescriind mituri care consumă realitatea.
Nu pentru a salva umanitatea, ci pentru a o pregăti pentru ceva.
Se spune că Odin și-a dat ochiul pentru înțelepciune, că și l-a smuls din propriul craniu și l-a aruncat și pe acesta în Mimir.
Ei nu-ți spun ce a văzut, pentru că Mimir nu era doar un păstrător al cunoașterii, era un paznic, un observator al timpului însuși.
Sacrificiul lui Odin nu a fost doar pentru a vedea viitorul, ci pentru a-l schimba.
Ochiul pe care l-a dat încă veghează, nu din capul său, ci din abisul de sub Yggdrasil, închis în apele timpului, reflectând ororile care ne așteaptă.
De aceea Odin este mereu în căutare, mereu rătăcitor, pentru că este îngrozit de ceea ce va urma, pentru că știe că el l-a pus în mișcare.
Valhalla - o lumină, o capcană, o închisoare.
Îți spun că Valhalla este paradisul, o sală aurită, unde războinicii petrec până la sfârșitul zilelor.
Dar adevărul e mai sumbru.
Valhalla nu este o răsplată, ci un loc de recoltare.
Einherjar, Morții Aleși, nu sunt antrenați pentru Ragnarok, ci sunt stocați.
Odin nu are nevoie de războinici pentru război, are nevoie de ei pentru altceva, pentru sânge.
Fiecare luptă, fiecare sacrificiu făcut în numele lui — hrănește ceva.
Textele antice spun că zeii beau din fântâna lui Urd.
Dar dacă acea fântână nu conține doar apă?
Ce se întâmplă dacă este plină de sufletele celor Căzuți?
Și dacă adevăratul dușman al Ragnarok nu sunt uriașii, nu Fenrir, nici măcar Loki, ci Odin însuși?
Pentru că, de fapt, pentru ce se pregătește Valhalla?
Nu pentru o bătălie.
Ci pentru un ritual, o ofrandă finală pentru ceva ce aștepta, ceva ce Odin a promis că se va trezi.
Nordicii credeau în cicluri, că timpul nu se mișcă înainte, ci se învârte în bucle.
Ragnarok vine, lumea arde, iar apoi totul începe din nou.
Dar dacă nu este o profeție?
Dacă este un avertisment?
Experiment eșuat care se repetă, o resetare a lumii, iar și iar?
Pentru că Odin a văzut adevărul: această lume este un construct.
Zeii, nu sunt deloc zei, ci gardieni.
Ragnarok, nu este o apocalipsă, ci un buton de resetare.
Și de fiecare dată când începe din nou, Odin renaște - o nouă mască, o nouă formă, un nume nou.
Dar întotdeauna cu același scop, acela de a ține lumea prizonieră în ciclul său nesfârșit.
Pentru a se asigura că nimeni nu va scăpa vreodată, pentru că dacă am face-o, chiar și o singură dată, ciclul s-ar sparge.
Zeii ar cădea.
Și Odin, marele înșelător, rătăcitorul prin timp și spațiu, va fi în sfârșit forțat să înfrunte ceea ce îl așteaptă în afara acestei iluzii.
Ceva mai vechi decât zeii, ceva care nu iartă.
În textele creștine, va avea loc un mare război, armatele cerului se vor lupta cu forțele celor căzuți, într-o confruntare finală.
În mitologia nordică, se desfășoară aceeași poveste - zeii se vor lupta și majoritatea vor muri.
Dar există un secret ascuns în ambele profeții.
Odin nu luptă împotriva destinului, ci luptă pentru a-l menține.
Pentru a se asigura că ciclul continuă, pentru a se asigura că nimeni nu se trezește, pentru că știe.
Iisus a rupt ciclul.
Iisus, rebelul divin, cel care a sfidat zeul acestei lumi și a spus: ”Împărăția Mea nu este din această lume, împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul tău.
” Aceleași cuvinte pe care Loki le-a rostit înainte de a fi legat.
Aceleași cuvinte pe care fiecare profet, fiecare rebel, fiecare căutător al adevărului le-a rostit înainte de a fi redus la tăcere.
Odin nu este un zeu, este un gardian, iar Valhalla nu este paradisul, este o cușcă.
O cușcă construită pentru războinici, o cușcă construită pentru suflete, o cușcă construită pentru tine.
Și singura cale de ieșire este să vezi viața așa cum este.
Să te trezești, să rupi ciclul, să evadezi înainte ca Ragnarok să reseteze din nou jocul.
Pentru că, dacă nu o faci, te vei trezi într-o lume nouă, sub un cer nou, cu un Odin nou, așteptând să te ghideze înapoi în capcană.
Iar ciclul va începe din nou, dacă nu îți amintești.
Dacă nu vezi prin iluzie, dacă nu refuzi să-i urmezi pe zei într-un alt război, în care nu ai fost niciodată menit să lupți.
Pentru că adevăratul război nu este între zei și giganți, este între cei care erau treji și cei care nu vor fi niciodată.
https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere, adaptare și sincronizare:
Miruna Moșilă, Șerban Mircea Constantin
Comentarii
Trimiteți un comentariu