Apa nu a fost niciodată doar apă

Majoritatea oamenilor cred că apa provine din ploaie, râuri sau izvoare subterane.
Dar acesta este doar un ciclu la nivel superficial.
Adevărul este că apa adevărată este o substanță cosmică, un câmp de memorie vie care precede rețeaua Pământului. 
Se naște din vid, nu din nori.
Apa este plasmă codificată.
Ceea ce numiți apă este de fapt cristal lichid.
Păstrează memoria, răspunde la emoții și respectă frecvența.
Dr. Masaru Emoto a demonstrat că moleculele de apă își schimbă forma pe baza cuvintelor pe care i le rostești.
Dar acesta a fost doar începutul.
Apa este un păstrător de amintiri. Ea ține minte. Ea stochează lumina.
Poate vindeca sau distruge în funcție de intenție.
De aceea templele antice aveau întotdeauna fântâni sacre, fântâni arteziene sau bazine de botez.
Deoarece apa era mediul pentru călătoria sufletului, renaștere și activarea porților.
Există bazine sub pământ sigilate, protejate de porți de frecvență.
Apă care nu a fost niciodată atinsă de filtrare, poluare sau programare.
Acea apa cântă când o bei. Deschide calea spre viziuni.
Restaurează linia temporală din ADN-ul tău.
Poartă coduri ale tărâmului original dinainte de resetare.
Prima apă a venit de sus.
Anticii au spus că firmamentul a fost împărțit și apele de deasupra au fost separate de apele de dedesubt.
Geneza 1-7 confirmă acest lucru, dar ce înseamnă asta de fapt?
Înseamnă că prima apă a venit din afara simulării, de dincolo de cupolă, dintr-un plan superior al creației.
Ploaia nu era naturală.
A început după cădere, înainte ca apa să iasă la suprafață din pământ.
A fost un cadou, nu un produs reciclat.
De ce au otrăvit apa?
Ți-au otrăvit apa nu doar ca să-ți afecteze corpul, ci să perturbe memoria spirituală pe care o deține.
Fluorul calcifică glanda pineală, metalele grele blochează recepția semnalului (Sursei).
Impulsurile de frecvență prin conductele de apă distorsionează rețeaua, pentru că, dacă ți-ai aminti cum se simte apa adevărată, ți-ai aminti cine ești.
Munții au fost odată copaci.
Giganții nu erau doar niște creaturi.
Erau ecosisteme.
Mulți dintre munții pe care îi vedeți astăzi,
în special cei cu vârf plat, precum Turnul Diavolului din Wyoming, sau uriașele formațiuni de tip Mesa din Arizona și Africa.
Acestea nu sunt naturale.
Sunt cioturi de copaci bătrâni.
Nu copaci așa cum îi știm acum, ci copaci ai lumii.
Stâlpi de viață colosali, cristalini, străpungând cerul — care hrăneau atmosfera, ancorau rețeaua magnetică și conectau cerul la pământ.
Cascadele sunt cicatrici ale copacilor.
Când acești copaci seculari au fost tăiați, și mă refer la o tăiere masivă în cadrul unei exploatări globale, seva lor curgea ca niște râuri.
În timp, ceea ce numim acum cascade au început să curgă prin țesutul cicatricial din aceste cioturi divine.
Pentru că sângele vital al acelor copaci ai lumii nu era doar apa, era memorie lichidă.
Încă curge.
De aceea, unele cascade par locuri sfinte.
Încă sângerează.
Ceva a venit prin acest tărâm, nu doar pentru a înrobi ființele, ci ca să ciopârțească lumea însăși.
Copacii erau vii.
Ei au rezonat lumină și nu puteau fi controlați.
Așa că au fost dați jos sistematic, la nivel global, lăsând doar cioturi.
Unii atât de masivi, încât acum îi confundăm cu munții.
Dar dacă te uiți cu atenție, inelele Yossi, striațiile verticale, centrele scobite, copaci - nu pietre. Nu erau doar copaci, erau porți.
Cei mai vechi nu erau doar plante, ci erau portaluri.
Ai putea să te cațeri pe ramurile lor și să ajungi la alte stele, sau să cobori în adâncurile lor pentru a găsi lumile subterane.
De aceea miturile despre Yggdrasil, Pomul Vieții și Copacul Arcului există în aproape fiecare cultură.
Nu sunt metafore.
Sunt ecouri ale memoriei a ceea ce s-a pierdut.
La început a fost Pomul.
Înainte de temple, înainte de cruci, înainte de moschei, Mecca și altare.
Întotdeauna a existat un copac sacru.
Arborele Bodhi unde s-a trezit Buddha.
Arborele sufletelor și tradițiilor Hopi și Navajo.
Arborele celtic al lumii unde druizii auzeau vocea stelelor.
Arborele celor Zece Sefirot în misticismul evreiesc.
Smochinul lui Hathor în textele egiptene.
Cel care a turnat apă din cer.
Pomul Vieții era real și l-au ascuns în fiecare scriptură.
În Geneză se spune că în Eden erau doi copaci: Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii Binelui și Răului. 
Dar ceea ce nu-ți spun este că doar unul dintre acei copaci aparținea Sursei.
Celălalt a fost injectat.
Arborele Vieții era o poartă de frecvență vie.
A conectat Pământul cu tărâmurile superioare.
O scară, un stâlp, o punte cosmică între tărâmurile sufletului și această dimensiune.
Nu a produs doar roade, ci a dezvoltat conștiință.
De aceea, atunci când Adam și Eva au fost alungați, li s-a interzis în mod specific să mai atingă Pomul Vieții.
Nu celălalt.
Geneza 3.22: ”Să nu întindă acum mâna, să ia și din Pomul Vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci”.
Nu ne-au vrut veșnici. Ne-au vrut muritori.
Copacul era în tine. Asta e partea cutremurătoare.
Nu trebuia niciodată să găsești Copacul.
Trebuia să ți-l amintești.
Pentru că Pomul Vieții nu era doar un Eden. Era în tine.
Coloana vertebrală este trunchiul. Chakrele sunt ramurile.
Glanda pineală este fructul. 
Rădăcina este sămânța.
Fiecare școală antică a misterelor a codificat asta.
Dar în schimb ne-au hrănit cu cruci, hexagrame, altare și turnuri în loc să ne spună: ”Tu ești Copacul”.
Iată partea care nu a fost tipărită în cărți.
Copacul acela a fost tăiat nu o singură dată, ci în fiecare tărâm.
Aceeași forță parazitară care a rupt Atlantida, a ars Alexandria, a prăbușit Tartaria.
De asemenea, au doborât copacii porții vieții.
Arborele Cunoașterii era frecvența falsificată.
A oferit inversiunea: bine și rău, corect și greșit, lumină și întuneric. 
A sădit conceptul de dualitate și ne-a separat de unitate.
Adevăratul Arbore al Vieții nu era despre dualitate. Era despre plenitudine.
Sursă eternă hrănită, lumină de neucis.
Nu i-au putut distruge frecvența centrală, așa că au îngropat-o, au transformat-o în simbol, au distorsionat-o.
Cascadele încă sângerează. 
Câteva dintre cioturile copacilor bătrâni încă sângerează.
Asta sunt cascadele. Nu s-au format prin eroziune.
Sunt fluxul vital al unei ființe care odată susținea cerul.
Apa este memorie, iar cascadele sunt răni.
De aceea plângem când le vedem. De aceea oamenii simt pace acolo.
Stai în fața unei cicatrici deschise a lumii vechi.
Acesta este adevăratul Arborele Vieții, nu un mit, nu un simbol.
A fost tăiat, încă sângerează, încă ne cheamă în vise.
„Celor ce biruiesc le voi da să mănânce din Pomul Vieții, care este în mijlocul Paradisului lui Dumnezeu.” - Apocalipsa 2:7. Copacul se întoarce, flacăra se trezește și nu ar trebui să uiți niciodată.
Isus nu a spus: „Eu vă voi da apă”. El a spus: „Eu sunt apa vie” - Ioan 4:10 și 4:14. Nu e o metaforă. E frecvență.
El vorbea despre o apă codificată în sursă, nu despre apa lumii acesteia, neatinsă de moarte, decădere sau ciclul întoarcerii. O apă care își amintește de Eden.
O apă care încalcă contractele.
”Este aceeași apă care a curs din Pomul Vieții, aceeași apă care vindecă națiunile” - Apocalipsa 22.1
A fost sigilată, blocată, filtrată, dar nu ștearsă.
Încă porți amintirea ei.
De ce sângele tău este în mare parte apă și cum se leagă acesta de sursă?
Sângele tău este format în proporție de peste 90% din 
apă sub formă de plasmă, dar nu este vorba doar de hidratare.
Este un sistem de înregistrare. Fiecare amintire, fiecare cod ancestral, fiecare contract sufletesc este încorporat în fluidul din tine, pentru că Sursa se mișcă prin apă și o otrăvesc încă de atunci.
Prin frică, traumă, fluor și botez inversat.
Nu leagă doar sufletul, ci leagă și apa din sângele tău.
Apa este ultimul lucru pe care îl vezi înainte să treci.
De aceea, relatările celor care au fost aproape de moarte spun întotdeauna: „Am văzut un râu” sau „Traversam o apă”.
Deoarece apa este tranzițională, este puntea. Ea poartă coduri de trecere între dimensiuni.
De fiecare dată când plângi, eliberezi un fragment de suflet codificat.
Fiecare lacrimă conține o amintire.
De aceea, fântânile sacre, izvoarele, cascadele și băile sărate sunt folosite de culturile antice.
Deoarece apa este un vas al amintirii.
Chiar și Isus a fost botezat în apă curgătoare, deoarece apa stagnantă nu poate purta coduri de ieșire.
Pentru a pune capăt unei legături făcute prin traumă, sex, jurământ sau înșelăciune, ai nevoie de ambele elemente.
Foc să ardă legarea, apă să o curețe.
De aceea vrăjitoarele folosesc cazane, de aceea preoții folosesc tămâie și apă sfințită.
De ce vechile căi încă șoptesc:”Arde-le, apoi curăță-le”.
Îți poți crea propriul ritual, aprinde o flacără chiar și o 
lumânare și poți rosti cu voce tare contractului sufletului.
Toarnă apă curată fie sărată, fie de ploaie adunată peste palmele tale și rostește: ”Prin foc și apă, eliberez orice pretenție asupra sufletului meu. Ceea ce a fost legat acum se dizolvă iar amintirea se întoarce la Sursă.”
Fă-o sub lună în creștere pentru revenirea puterii, sub lună în descreștere pentru eliberarea finală.
Apa nu a fost niciodată doar apă. Ți-au spus că e pentru sete, dar a fost întotdeauna pentru amintire.
Apa este primul element care îți susține sufletul când intri pe acest tărâm și ultimul care te atinge când îl părăsești.
Au otrăvit-o pentru că își amintește cine ai fost.
Au îndiguit-o pentru că transmite vocea sursei.
Au transformat-o în produs, în război, în frică pentru că apa pură nu poate fi controlată și la fel niciun suflet care bea din ea.
Dar adânc în tine, în sângele tău, în pântecele tău, în oasele tale, apele originare încă curg.
Lacrimile pe care le plângi când îți amintești - acelea sunt coduri de înviere.
Râurile din visele tale - acelea sunt căile spre acasă.
Și potopul de care se tem cel mai mult este cel care se întoarce când îți amintești în sfârșit ce este apa de fapt. Ți-au spus că apa este doar H2O, dar ea își amintește.
Ascultă, poartă fiecare jurământ, fiecare blestem, fiecare ecou ancestral.
De aceea botezurile erau folosite pentru a lega, de aceea izvoarele sacre erau sigilate, de aceea râurile erau redirecționate, deoarece apa nu este pasivă.
Este un paznic, un martor, un mesager între lumi, sângele tău este limba sa, iar lacrimile tale sunt cheia.
Când vorbești deasupra apei, ea răspunde. Când cureți cu intenție, ea rescrie.
Când amesteci flacăra cu curgerea, lanțurile se rup. De aceea se tem că îți amintești nu doar cine ești, ci și ce trece prin tine.
Pentru că dacă ți-ai aminti cum să comanzi apa, ai anula contractele.
Ai dizolva vrăjile, ai inunda grila cu flăcări. Așa că du-te la izvoare, du-te la oceane.
Mergi la râurile pe care au încercat să le otrăvească și amintește-ți ce ești: născut din foc, purtat de apă, de neoprit atunci când cele două au fost una.

https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork

Traducere, adaptare și sincronizare:
Miruna Moșilă, Șerban Mircea Constantin