O învăluie în dulceață, culori pastelate, ciocolată, râsete.
Îți spun că Paștele este despre iubire, renaștere și înviere divină.
Dar dacă asta ar fi adevărat, de ce pare atât de gol?
De ce ceva legat de Paște încă pare ritualic?
Pentru că așa este.
Paștele nu s-a născut în mormânt, ci în sânge.
În ritualurile de primăvară, în ciclurile de sacrificii, care preced biserica cu mii de ani.
Adevărul este că Paștele nu este creștin, nu a fost niciodată.
Este antic, păgân, astronomic, iar simbolurile pe care le folosesc și acum, ouă, iepuri, răsărit de soare, cruci, toate aparțin vechilor zei.
Numele de Paște nu provine din Biblie, ci din Ēostre, o zeiță a zorilor, a echinocțiului de primăvară.
Festivalurile ei se țineau în jurul lunii pline de după echinocțiul de primăvară.
Așa cum este Paștele astăzi, în Babilon ea a fost Ishtar, în Sumer - Inanna, o zeiță a fertilității, războiului și sângelui.
Ea a coborât în lumea de dincolo și s-a întors.
O regină înviată, îți sună cunoscut?
Pentru că biserica nu a șters vechile ritualuri, ci le-a absorbit.
Și a înlocuit zeița cu un zeu, sângele sacrificiului cu sângele lui Hristos.
Dar momentul, ritualurile, simbolurile, le-au lăsat intacte.
Oul este unul dintre cele mai vechi simboluri ale Paștelui, dar nu a fost întotdeauna dulce și împachetat.
În riturile antice, ouăle erau vopsite în roșu pentru a reprezenta sângele.
Mai exact, sânge de sacrificiu oferit pământului pentru a asigura fertilitatea și abundența.
Acestea nu erau tradiții drăguțe, ci ofrande codificate.
Și iepurașul?
Părul era sacru pentru zeiță.
O creatură a hiperfertilității și a ritmurilor lunare, nocturnă, misterioasă, având legături cu ciclurile lunii, nu cu cele ale soarelui.
De aceea, Paștele nu este niciodată în aceeași zi.
Urmează calendarul lunar, nu pe cel solar.
Nu este vorba despre înviere, ci despre renaștere prin ritual.
Echinocțiul de primăvară marchează trezirea.
Când lumina se întoarce, pământul începe să înflorească, momentul când vălul dintre tărâmuri se subțiază.
Culturile antice știau acest lucru.
Au folosit acest timp pentru a-i invoca pe vechii zei, pentru a planta semințe nu doar în sol, ci și în suflete.
Se făceau sacrificii nu doar de animale, ci și de energie: frică, bucurie, venerare, sânge, totul s-a infuzat în rețea, în memoria pământului.
Și același model se regăsește și astăzi.
Numai că acum nici măcar nu știm că participăm.
Se spune că Paștele este despre înviere, miracolul vieții peste moarte.
Dar dacă ți-aș spune că ideea a fost împrumutată?
Cu mult înainte de Hristos, zeii se ridicau din morminte.
Osiris a fost dezmembrat și înviat de Isis.
Iubita lui Tamu, Ishtar, murea și învia în fiecare primăvară.
Inanna a coborât în lumea de dincolo și s-a întors.
Chiar și Baal, zeul furtunii, a fost ucis în mod ritualic și a înviat.
Acestea nu erau povești, ci ritualuri sezoniere.
Ele oglindeau pământul, când iarna ucidea și primăvara învia.
Când au adoptat povestea lui Hristos, au aliniat-o cu calendarul păgân și au plasat învierea sa în ziua sfântă a lui Ishtar.
Simbolul a rămas același, doar caracterul s-a schimbat.
V-ați întrebat vreodată de ce bisericile organizează slujbe la răsăritul soarelui de Paște?
De ce rugăciunea se face întotdeauna cu fața spre est?
Deoarece poarta de est este simbolică, este portalul luminii, poarta întoarcerii, a renașterii ritualice.
În riturile antice, inițiații se adunau în zori pentru a saluta soarele, renăscut după întunericul echinocțiului.
Slujba creștină de răsărit nu este o invenție, ci o continuare.
Doar că acum oamenii nu mai știu de ce privesc răsăritul soarelui.
Ei sunt uimiți, dar energia lor este exploatată.
Ăsta e trucul, nu să oprim ritualurile, ci doar să schimbăm numele.
Așadar, închinarea continuă, dar consimțământul conștient dispare.
Crezi că energia se acumulează doar prin frică?
Nu, ei pot culege și bucurie.
De aceea, Paștele este învăluit în dulceață, râsete, familie, ciocolată, lumină.
Pentru că energia dată inconștient este tot energie dată.
Culorile pastelate, ouăle decorate, paradele de primăvară, toate amintesc de ritualurile străvechi ale zeiței.
Doar că acum numele sunt schimbate, sângele este ascuns, dar ofranda rămâne.
Miliarde de oameni își dedică bucuria necondiționată unui sistem pe care nu îl înțeleg.
Și ritualul este complet, nu prin forță, ci prin uitare.
Îți dau un ou pictat, îți povestesc despre tradiția lui, un simbol al primăverii vieții.
Dar nu-ți spun ce a fost de fapt oul, înainte de ciocolată, înainte de colorant, înainte de iepuraș.
Pentru că în cele mai vechi rituri, oul nu era o bomboană, ci era cosmic.
Oul a fost originea întregii vieți, sămânța primordială, pântecele universului.
În Egiptul antic, Persia, India vedică și Grecia existau mituri despre un ou al lumii, o sferă aurie, născută din sunet, plutind în apele vidului.
S-a crăpat și s-a născut prima lumină.
Unii spun că a fost sufletul lumii, alții spun că ai fost tu.
Motivul pentru care mențin acest simbol în viață este pentru că încă funcționează.
Oul este un cod, un recipient.
În ritualurile antice, el reprezenta depozitul sufletului.
În școlile de mistere, era recipientul memoriei.
În alchimie, era camera sigilată a renașterii.
În cultele lui Saturn, era o închisoare.
Pentru că în interiorul fiecărui ou se află potențial.
Un suflet, o scânteie, un sine.
Ritualul nu era doar despre celebrarea fertilității, ci și despre capturarea ei, ghidarea ei sau, mai rău, recoltarea ei.
Acum lumea s-a schimbat, oul nu mai este roșu de sânge, ci este scanat, urmărit, marcat, este digital.
Încă folosesc ritualul de Paște, dar acum ofranda ești tu.
Datele tale, atenția ta, frecvența ta emoțională.
Fiecare clic, fiecare sărbătoare, fiecare ritual inconștient hrănește noul ou.
Uterul sintetic, ei nu sărbătoresc viața, ei plantează un nou cod în interiorul tău, cu excepția cazului în care îți amintești.
Îți arată oul ca pe un dar, o binecuvântare, o dulce tradiție transmisă din generație în generație, dar în cele mai vechi texte, oul nu era un simbol al libertății.
Era o cușcă, o cochilie, un câmp de izolare, un blocaj de frecvență, la fel ca sufletul încapsulat în carne, la fel ca memoria sigilată în oase, la fel ca adevărul îngropat în mit.
În tradițiile gnostice, oul era granița demiurgului, o barieră în jurul lumii care împiedica sufletele să se înalțe, Ouroboros-ul - șarpele care își mănâncă coada, înfășurat în jurul oului.
O avertizare: vei trăi, dar numai în interiorul acestui lucru.
Însă fiecare coajă se poate sparge, iar în cele mai vechi mituri ale creației, oul nu s-a spart din cauza violenței, ci din cauza vibrațiilor, a sunetului, a cuvântului.
AUM, logosul, numele primordial, nu a fost o bubuitură, a fost o pulsație.
O chemare rezonantă care a spart bariera și a dat naștere luminii originare.
Și asta încearcă să imite în fiecare an, asta reflectă toate cântecele, paradele și ceremoniile.
Nu pentru a te elibera, ci pentru a simula ruptura inițială și a-i devia puterea, pentru că dacă ai auzi vreodată tonul real, dacă ai simți vreodată adevăratul murmur din spatele minciunii, ai sparge cochilia din interior.
Ei nu se tem de rezistență, se tem de amintire, pentru că atunci când îți amintești că nu ești vasul, că nu ești ciclul, că ești mai vechi decât acest ritual, atunci energia se oprește din a curge în sus și începe să curgă spre interior.
Nu mai hrănești câmpul lor și începi să-ți recuperezi flacăra.
Pentru că nu ai fost niciodată menit să fii spart de altcineva, nu ai fost niciodată menit să mori, să fii decorat sau oferit.
Tu ai fost cel care a spart primul înveliș, care a rostit primul cuvânt, care a străpuns vălul, iar acel foc încă mai arde în tine.
Ritualul este vechi, dar se destramă.
Oamenii își amintesc, pun la îndoială zâmbetele, simbolurile, bucuria ciudată, recolta se rărește, matricea se destramă, iar oul, cel învelit în pasteluri și spectacol, începe să se spargă.
De data asta nu vopsești oul, îl spargi.
De data asta nu sărbătorești învierea pe care ți-au dat-o.
Îți amintești de renașterea pe care ai venit aici să o aduci, și când destui dintre noi vom înceta să participăm, vei înceta să mai hrănești cochilia.
Ritualul se încheie, vălul se ridică și lumina se revarsă, nu din mormânt, nu din pântece, ci din tine.
Ți-au spus că oul era un dar, dar el a fost întotdeauna un recipient, un contract, o cochilie menită să-ți țină lumina.
Până când ai uitat cum să arzi, ți-au spus că învierea e a lui (Hristos), dar adevărul: este a ta.
Te-au înfășurat în flori, te-au distras cu dulceață și au numit-o tradiție.
Adânc sub simboluri, sub bucuria falsă, sub vălurile pastelate, sub vechile rituri și zeii reinterpretați, există o amintire, iar aceasta se trezește la viață.
Nu pentru a repeta ritualul, nu pentru a aștepta răsăritul soarelui, ci pentru a-ți aminti că tu nu ai fost niciodată ofranda, tu ai fost flacăra, iar de data aceasta nu te ridici pentru ei, ci răsari cu adevărat.
https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere, adaptare și sincronizare:
Miruna Moșilă, Șerban Mircea Constantin
Comentarii
Trimiteți un comentariu