În 1974, omul a transmis o carte poștală radio în spațiu: Mesajul Arecibo.
Un model de puncte și liniuțe care ne descrie pe noi, chimia noastră, ADN-ul nostru, sistemul solar și antena care l-a transmis.
27 de ani mai târziu, un nou model a apărut într-un câmp de grâu lângă Observatorul Chilbolton din Anglia.
Era același format, dar rescris, cu o spirală ADN diferită, o dispunere solară diferită, o figură diferită.
Fără urme, fără puncte de intrare, iar plantele nu erau rupte, ci înmuiate și îndoite.
Oricine sau orice ar fi fost, a înțeles perfect mesajul original, dar în loc să răspundă prin radio, a răspuns prin geometrie.
În fiecare vară, câmpurile se trezesc înaintea noastră.
Cercuri, spirale, linii care repetă aceeași geometrie găsită în cochilii, în galaxii, în undele sonore.
De zeci de ani sunt numite ”farse”, dar fiecare investigație găsește aceeași urmă.
Tulpinile nu sunt rupte, sunt îndoite, solul nu este călcat în picioare, este încărcat.
Ceva a schimbat structura culturii din interior spre exterior.
În 1996, a apărut un scurt videoclip, un câmp agricol lângă Castelul Oliver din Wiltshire.
Două sfere de lumină alunecă peste câmp și în câteva secunde o formațiune înflorește în spatele lor.
Fără zgomot, fără mașini, doar lumina care modelează materia.
Scepticii numesc asta film editat.
Cercetătorii care au testat câmpul îl numesc `vegetație cu microunde și aer ionizat`.
Orice ar fi fost, modelul se potrivea cu o frecvență, o notă (muzicală) vizibilă.
Când anchetatorii pășesc într-o formațiune reală, primul lucru pe care îl observă este liniștea, lipsa insectelor și a păsărilor.
Aerul pare ionizat, ca și cum tocmai ar fi trecut o furtună, deși cerul este senin.
Tulpinile sunt îndoite ușor la nod, nu rupte.
Fiecare prezintă semne de încălzire din interior.
Apa s-a expandat, celuloza s-a înmuiat și planta s-a îndoit frumos la articulație.
La microscop, cristalele de sol arată ca și cum ar fi fost expuse la un impuls scurt de energie cu microunde.
Acele busolelor se învârt, contoarele de radiații fac un clic și apoi se opresc din nou.
Asta nu este ceva ce scândurile și frânghiile pot reproduce.
Fiecare cerc real ascunde un raport (proporție).
Când este reprezentată grafic, geometria spiralelor se potrivește cu modelele undelor staționare din experimentele sonore - cymatică: o coardă de vioară, o voce umană sau un murmur planetar - pot crea aceleași forme pe o placă cu nisip.
Este ca și cum câmpul ar fi fost cântat ca un instrument, un singur ton apăsat în pământ până când materia și l-a amintit.
Strămoșii au sculptat aceleași proporții în temple, morminte și catedrale.
Acum ele înfloresc peste noapte în Bali.
Majoritatea formațiunilor importante apar de-a lungul unui coridor îngust din sudul Angliei, Wiltshire Hampshire, Oxfordshire.
Același pământ care adăpostește Stonehenge, Avebury și Silbury Hill, repere antice pe îmbinări magnetice.
Filmul de la Oliver's Castle nu numai că a surprins sfere luminoase, ci le-a și arătat deasupra unuia dintre cele mai vechi intersecții de linii energetice din Europa.
Coordonatele nu erau aleatorii.
Ele se află pe grila armonică, aceeași rețea pe care constructorii o foloseau odinioară pentru a acorda piatra la rezonanța planetei.
Poate că tiparele nu sunt mesaje de altundeva, ci răspunsuri de aici.
Pământul însuși vibrează sub presiunea solară crescândă, eliberându-și propriile semnături cymatice.
Sau poate că este comunicarea lor prin energie pe care încă nu o putem măsura - lumină, magnetism și intenție întrețesute.
Sferele observate în Castelul Oliver seamănă cu sfere plasmatice, pachete ionizate de aer ghidate de câmpuri invizibile.
Natural, artificial, conștient?
Fiecare teorie lasă o piesă lipsă, precum tulpina neîndoită din centrul fiecărui cerc.
Când cercetătorii au convertit măsurătorile în sunet, fiecare model a redat o notă, o frecvență A minor 528 hertzi, 432 Hz, asociată de mult timp cu vindecarea și echilibrul.
Câmpurile nu au fost vandalizate, ci au fost acordate, ca și cum cineva sau ceva ne-ar fi reamintit că geometria, sunetul și viața sunt același limbaj.
Așadar, data viitoare când un nou design apare peste noapte, poate că întrebarea nu este cine l-a creat, ci ce vrea să fie reamintit?
Pentru că dacă Pământul poate cânta, atunci fiecare cerc este un vers.
Iar cei care învață să audă modelul pot redescoperi conversația originală dintre materie și lumină.
Când cercetătorii convertesc modelele Arecibo și Chilbolton în ton, fiecare redă frecvențe armonice legate de geometria vieții - hidrogen, carbon, ADN.
Acest lucru sugerează că mesajul nu este un avertisment sau un cod de invazie, ci unul instructiv.
Ne amintește de structură, de modul în care viața este acordată, de modul în care informația devine formă.
Poate că cercurile sunt lecții, nu mesaje pentru noi, ci pentru oricine își mai amintește cum să asculte.
Dacă stelele vorbesc prin lumină, iar pământul răspunde prin modele, atunci cercurile din lanuri sunt punctul de întâlnire, tabelul de conversie între cer și sol.
Dacă nu este ceva uman sau natural, atunci este un semnal, o explozie controlată de energie care modelează materia pentru a transporta informații.
Nu este scris în cuvinte, ci în proporții și armonici, singurul limbaj pe care fiecare conștiință îl poate citi.
https://emmspiracy.com
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Miruna Moșilă
Mircea Constantin Șerban
Comentarii
Trimiteți un comentariu